Feza Gürsey
Feza Gürsey (pronunție turcească: [ˈfezɑ ˈɟyɾsej], n. , Constantinopol, Imperiul Otoman – d. , New Haven, Connecticut, SUA) a fost un fizician-teoretician turc, cu rezultate remarcabile în domeniul aplicațiilor simetriilor chirale și SU(6)(simetriilor speciale unitare) în domeniul interacțiilor tari nucleare.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Născut în familia unui fizician militar, Reșit Süreya Gürsey, și a unei dintre primele chimiste din Turcia, Remziye Hisar. A absolvit școala superioară de la Galatasaray în anul 1940 și Universitatea din Istanbul în anul 1944, unde a obținut primul grad în matematică și fizică. Prin mijlocirea ministerului educației din Turcia a obținut un grant la Colegiul Imperial de la Londra, unde a realizat o lucrare de referință asupra aplicațiilor cuaternionilor în teoria cuantică a câmpurilor în anul 1950. În anii 1950-1951 a fost cercetător post-doctoral la Universitatea din Cambridge, iar ulterior devine asistent la Universitatea din Istanbul. Aici s-a însurat cu Suha Pamir, fizician și ea, iar în anul 1953 obține gradul științific de profesor asociat (conferențiar). În anii 1957-1961 a lucrat la Laboratorul Național Brukhaven,Institutul de studii avansate de la Princeton, New Jersey și Universitatea Columbia din SUA. În anul 1960 a lucrat asupra teoriei lagrangeanului cu simetrie chirală, care a găsit aplicații în cromodinamica cuantică, încununată ulterior cu Premii Nobel. Reântors uletrior în Turcia acceptă postul de profesor la Universitatea Tehnică din Orientul apropiat, unde a contribuit la formarea catedrei de fizică teoretică. În anul 1974 și-a format propriul grup de cercetare. În anii 1965-1974 a lucrat asupra modelului unificării mari a interacțiilor (electromagnetice, slabe nucleare și tari nucleare) bazat pe simetria E(6). Feza Gürsey a decedat în anul 1992 la New Haven, Connecticut.
În urma sa a rămas fiul său, Yusuf Gürsey, dar și Institutul Feza Gürsey, care îî poartă numele și a fost întemeiat de Universitatea Boğaziçi and TÜBİTAK in Turcia.
Aprecieri
[modificare | modificare sursă]Feza Gürsey s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea multor fizicieni de pe mapamond. Edward Witten îl apreciază pentru originalitate, eleganță și curaj. A lucrat în profunzime, astfel, că unele aspecte ale teoriilor abordate sau dezvoltat în domenii noi de cercetare.
Coautori
[modificare | modificare sursă]- Hermann Bondi
- Gerald Feinberg
- A. Pais
- T.D. Lee
- L.A. Radicatti
- John G. Taylor
- P. Chang
Discipoli
[modificare | modificare sursă]- Khalil Bithar
- M. Koca
- M. Serdaroglu
- M. Günaydin
Premii și distincții
[modificare | modificare sursă]- TÜBİTAK - Premiul pentru știință al guvernului Turciei (1869)
- Premiul memorial J. Robert Oppenheimer (împărțit cu Sheldon Glashow) (1977)
- Medalia Albert Einstein (1979)
- Premiul Collège de France (1981)
- Ordenul italian „Commendatore”
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-2830905714.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://arxiv.org/pdf/hep-th/9207089 Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.worldscientific.com/doi/pdf/10.1142/9789812819857_fmatter Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.nytimes.com/1992/04/24/obituaries/dr-feza-gursey-71-a-decorated-physicist.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://twas.org/directory/gursey-feza Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b c d e Genealogia matematicienilor
- ^ The Academic Family Tree
- ^ Scaling Behavior of Hadronic Interactions and the Poincaré Group[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor)